Regatul meu pentru…nimic

Iti scriu pentru a doua oara. De fapt e a treia daca pun la socoteala si mesajul la care nu mi-ai raspuns.

De fiecare data incepi sa fugi. Si fugi, fugi cat mai departe. Si uiti. Si daca fugi, pentru ca urasc Bucurestiul atat de tare, atunci tu sa-l iubesti. Sa il iubesti de 10 ori mai mult decat il urasc eu. Si il urasc…

Iar daca fugi pentru ca ma urasti, atunci sa fugi copil cat te vor tine picioarele. Sa fugi si sa nu imi lasi nimic, nici o amintire cu tine. Sa iti iei tot…nu-ti cer nimic. Si “inainte de a iesi…smulge-o din piept, si pastreaz-o in mainile tale…cand iesi, strange-o tare in pumn la spate sa nu se vada”.
Si-abia atunci am sa fug si eu…si am sa fug mai tare si am sa fiu mai gol, fara nimic in mine si n-am sa stiu de ce alerg, dar am sa alerg.

Dar poate fugi ca joc carti prost, sau pentru ca sunt plictisitor de cele mai multe ori, sau chiar caraghios cand tac nemaistiind ce sa spun. Si ai sa fugi de fiecare data cand ma trezesc cu fata la cearceaf, si-atunci cand nu iti fac nimic, ai sa fugi obisnuita cu gandul de a fi plecata, si ai sa ma uiti incet, incet de tot, si-ai sa uiti ca un copil asteapta…dar degeaba…