Poveste…

George Bacovia – Poveste

Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamna te opreai incet, sfioasa,
Lasand gandul spre amorul inteles de-atatea ori?…

Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari
Te duceai mereu nainte inspre-o umbra-ntunecata
Ca o pala ratacire coborand din alte zari.

Ah, mi-ai spus atat de simplu ca ti-i sete de iubire
Neascultand decat soptirea singuratecei paduri,
Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire,
Chinul departarii noastre neputand sa-l mai induri.

- Ha, ha, ha, radea ecoul, de radeam de-a ta placere,
Intre om si-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere
Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.

Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand, in soaptele padurii, poate ca te-am sarutat
Ascultand ecoul rece, inspre toamna friguroasa
Ce-aducea-ntalnirii noastre un adio-ndepartat?